Ziua Pedagogului

Tradiţional în data de 5 octombrie, este sărbătorită ziua dumneavoastră- ,,Ziua Pedagogului,,. Cu această ocazie, venim cu alese cuvinte de recunoştinţă, căci îmbrăţisând profesia profesiilor, realizați cea mai importantă muncă, îndepliniți cea mai nobilă misiune – orientați parcursul profesional și spiritual al oamenilor în devenire. A fi profesor înseamnă a sta în față, a fi privit, urmărit, imitat, înseamnă a alege ce, când și, mai ales, cum să spui pentru a fi auzit. Dumneavoastră vă revine povara grea de a fi exemplu. Pentru această responsabilitate asumată, pentru acest consum de sine conștient, vă exprimăm gratitudine. Vă dorim, stimați profesori, sănătate, succese, optimism și nu în ultimul rând, elevi motivați și recunoscători.

Cu respect, elevii clasei a IX-a.