„Lumea este o carte”
Lumea este o carte, iar cei care nu călătoresc citesc doar o pagină – Sf. Augustin
Elevii Gimnaziului Colicăuți au reușit să mai citească câteva pagini în cartea vieții prin minunata excursie la muzeul „Vatra strămoșească” din localitatea Hîrtop, r.Florești, unde au fost primiți cu atâta căldură și ospitalitate de părintele Sergiu Boldirescu, coordonator al proiectului „Lecturi spirituale”.
Emoții de nedescris au copleșit sufletele copiilor șî întâlnirea lor cu autorul cărții „Poteci spre ziua a șaptea”, Ieromonahul Vasilisc Donica, care prin cuvintele sale pline de înțelepciune ne-a îndemnat „să răspândim lumină, caci doar în lumină și cu lumină vom fi fericiți!”
De asemenea vizita la mormântul monahului Galaction (băștinaș din Colicauțî) care odihnește în cimitirul mănăstirii Saharna ne-a făcut mai tari, știind că acolo sus în cer ne vegheaza cu drag.





