,,Cel care nu cunoaşte o limbă străină, nu-şi cunoaşte nici limba maternă.’’, afirma marele Gheote. Elevii Gimnaziului Colicăuţi au încercat să dovedească contrariul implicându-se activ în lucru în cadrul Proiectelor educaţionale ,, Je suis écolo”, clasa a IX-a şi ,,Mon village natal’’– clasa a VI-a, la nivel de instituţie prezentate în cadrul săptămânii limbilor străine. Ei au dat dovadă de ingeniozitate, […]
2 aprilie 2018La data de 17 februarie 2018 în gimnaziul Colicăuți a avut loc tradiţionala întâlnire cu absolvenţii ,,Timpul ne desparte , școala ne adună’’. La întâlnirea de peste ani au participat peste 70 de absolvenţi din diverse promoţii. Activitatea a fost coordonată de către directorul adjunct pentru educație, Lavric Ala şi diriginta clasei a IX-a, Lavric […]
2 aprilie 2018La data de 15 ianuarie, în ziua de naștere a poetului, am poposit în miraculoasa și minunata “Lume Eminescu”, fiindcă poetul și-a muiat pana în eternitate pentru a așterne gânduri îngemănate cu dumnezeirea. Geniul îngândurat se află azi aici, lângă noi. Prin tot ce-i spunem ne străduim să-i înălțăm prin cuvânt o statuie în suflet. […]
6 februarie 2018La 19 aprilie 2017 în Centru de Resurse al Gimnaziului Colicăuți a avut loc expoziția cu genericul ,,Curcubeul de Paști”. La organizarea expoziției au participat atât copii cu cerințe educaționale speciale cât și elevi dotați ai instituției, manifestându-și măestriea lor prin prezentarea lucrărilor proprii: aplicații, compoziții, machete, colaje, desene ș.a., îmbrăcând astfel CREI-ul în sărbătoarea […]
29 aprilie 2017În perioada 27-31 Martie, în incinta Gimnaziului Colicăuţi s-a desfășurat săptămâna Biologiei și Chimiei, în cadrul căreia au fost organizate un şir de activităţi interesante: concursul gazetelor de perete expoziţie din materiale reciclabile concursul Prezentărilor în Power Point privind: „ Poluarea mediului” De asemenea a avut loc și un concurs intelectual la chimie „Noi şi chimia” unde eleviii […]
29 martie 2017”Cine nu cunoaște o limbă străină, nu-și cunoaște limba maternă.” / Gheote/ În perioada 13-20 martie în cadrul săptămânii limbilor străine și a zilelor Francofoniei în gimnaziu au fost organizate și desfășurate diverse activități de promovare a limbii franceze. – Quizz ”La France et la Francophonie”. – Activité extra-curriculaire ”Paris- monument des monuments”. – On […]
29 martie 2017În perioada 16.01-20.01.2017 în Gimnaziul Colicăuți a fost organizată Săptămâna limbii și literaturii române. Planul de acțiuni: Concurs literar “În pomul limbii noastre s-atâtea de cules”- cl. a VIII-a Oră demonstrativă: Atelier de lectură “Domnul Goe”de I.L.Caragiale- cl. a V-a Activitate extrașcolară: ,,Educația literară prin spectrul de culori” – cl. a VII-a Vademecum: „Reguli de […]
29 ianuarie 2017În scopul prevenirii cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și trafic al copilului, la 02 decembrie 2016, în Gimnaziul Colicăuți, a fost organizată o ședință cu părinții cu subiectul ,,Familie fără violență”, moderator d-na Lavric Ala, director adjunct pentru educație, unde s-au întrunit într-un atelier de lucru atât părinții cât și elevii. La activitate au fost […]
16 ianuarie 2017La 02 ianuarie 2017 în gimnaziul Colicăuți a avut lac seminarul teoretico-practic ”Implementarea tehnologiilor moderne în realizarea eficientă a curriculumului şcolar.” Obiectivul organizării și desfășurării seminarului fiind ”Reactualizarea şi formarea cadrelor didactice vizînd implementarea tehnologiilor moderne în realizarea eficientă a curriculumului şcolar.” În cadrul seminarului profesorii au activat în grupuri și individual. S-a făcut o […]
2 ianuarie 2017










